Nivel începător - conținut de învățare

1. Industria activelor construite

1.1. Prezentare generală

Sectorul activelor construite (care cuprinde ingineria facilităților, construcția, operarea, gestionarea proprietăților, precum și activitățile de demolare și eliminare) este unul dintre cei mai importanți contribuitori la economia globală, contribuind cu aproximativ 10% la PIB-ul global și cu 8% la angajarea globală.

Industria este împărțită în diferite subsectoare. Aproximativ 38% din volum (din perspectiva construcțiilor) poate fi atribuit locuințelor rezidențiale. Infrastructurile de transport, energie și apă reprezintă aproximativ 32% din întregul volum de construcții. Clădirile instituționale și comerciale reprezintă 18% din volumul total al industriei, iar siturile industriale și facilitățile de fabricație reprezintă restul de 13%. [1]

[1] World Economic Forum « Shaping the Future of Construction: A Breakthrough in Mindset and Technology» 2016

 

1.2 Ciclul de viață al activelor construite

Termenul "ciclu de viață" se referă la toate fazele diferite prin care trece un activ construit, de la concepția inițială până la eventuala fază de sfârșit de viață a acestor active, fie că sunt refolosite sau complet deconstruite. Modul în care sunt definite aceste faze și tranziția în care se termină o fază și începe alta poate varia de la o regiune la alta și, mai ales, de la o țară la alta, în special fazele în care un activ construit este proiectat, construit și utilizat în scopul pentru care a fost construit. Fazele cheie, conform unei defalcări comune la nivel internațional, includ Planificare, Proiectare, Construcție, Exploatare și Sfârșitul ciclului de viață.[1]

[1] ISO 19650-1:2018

Deși aceste faze sunt în general secvențiale, nu este neobișnuit ca o fază să înceapă în timp ce alta este încă în desfășurare sau să existe interacțiune între faze. Figura 1 demonstrează o împărțire tipică a fazelor, deși această defalcare nu este universală.

[1] ISO 19650-1:2018

Fig 1

Figura 1 Exemplu tipic de faze ale ciclului de viață al activelor construite. În funcție de jurisdicție și regiune, denumirile specifice și defalcările fazelor pot fi diferite.

1.3 Stakeholderi

Introducere

Sectorul construcțiilor cuprinde o gamă largă de stakeholderi. În timp ce aproape fiecare persoană ar putea fi considerată stakeholder în sensul că utilizează și este afectată de infrastructura construită, principalii stakeholders sunt cei care dețin, proiectează, construiesc, reglementează și sprijină procesul de construcție.

Două grupuri speciale de părți interesate sunt cele care inițiază și autorizează un proiect de active construite (denumite părți de desemnare) și cele care efectuează lucrările de proiectare și construcție (denumite părți desemnate).

1.4 Costurile ciclului de viață

Proiectarea, construcția, exploatarea și distrugerea activelor construite pot costa sume fenomenale pe parcursul ciclului de viață al acestora. Multe active vor costa de la zeci de milioane până la miliarde de dolari în costuri inițiale și un procent semnificativ din această sumă în fiecare an pentru operare. În timp ce majoritatea deciziilor sunt luate pe baza proiectării și a costului inițial, faza de exploatare este aproape întotdeauna cea mai costisitoare fază a ciclului de viață al unui activ construit. Chiar și în cazul infrastructurii orizontale, costurile de inspecție și întreținere a unui activ pot ajunge să depășească costul inițial de construcție.

Deciziile luate într-o fază limitează aproape în mod universal activitatea care poate fi desfășurată în fazele următoare, ceea ce înseamnă că o decizie luată la început poate avea efecte ulterioare semnificative.

Acest ritm lent al inovării este important, din cauza domeniului de aplicare și a dimensiunii mari a sectorului activelor construite. Proiectarea și construcțiile sunt cei mai mari consumatori de materii prime și alte resurse, utilizând aproximativ 50% din producția mondială de oțel și peste 3 miliarde de tone de materii prime. Orice îmbunătățire a productivității și adoptarea cu succes a unor procese inovatoare moderne va avea un impact major. De exemplu, o creștere de 1% a productivității la nivel mondial ar putea economisi 100 de miliarde de dolari pe an[3] .

[3] Forumul Economic Mondial " Modelarea viitorului construcțiilor: Un progres în mentalitate și tehnologie" 2016

1.5. Sustenabilitate

Întregul sector al activelor construite (care cuprinde nu doar ingineria și construcțiile, ci și operațiunile, demolările și gestionarea proprietăților) este cel mai mare consumator de energie (aproximativ 35%) și principalul contribuabil la emisiile de gaze cu efect de seră (38%). Mulți din sectorul activelor construite recunosc că această situație nu este sustenabilă în viitor.

Fig 2

Figura 2 Raportul ONU privind starea globală a clădirilor și construcțiilor (2020)

Estimările sugerează că sectorul activelor construite este responsabil pentru 37% din emisiile globale de CO2. Pentru a atinge obiectivele pentru 2030, sectorul ar trebui să reducă emisiile cu 8,3% pe an.

Totuși, nu toate indiciile sunt sumbre. Multe inițiative conduc la dezvoltarea și adoptarea unor practici mai durabile. Unele programe, cum ar fi programul de certificare LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), reprezintă cel mai larg adoptat mecanism de evaluare a clădirilor ecologice. Multe inițiative guvernamentale și din sectorul privat încurajează adoptarea unor practici mai durabile. Acest lucru a condus la o cerere de abordări mai eficiente și mai eficace în ceea ce privește proiectarea și dezvoltarea activelor construite

1.6 Alți factori de schimbare

În majoritatea țărilor, în ultimii 50 de ani, îmbunătățirile productivității în construcții au fost slabe, în special în comparație cu cele din alte sectoare (a se vedea figura 3 pentru tendințele istorice respective ale productivității muncii în Statele Unite). Au apărut unele tehnologii și instrumente noi, dar ritmul de inovare și de adoptare a inovațiilor a fost foarte lent.

De ce are industria un bilanț atât de neimpresionant? Cauzele care stau la baza acestui fenomen sunt multe și variate, dar mai multe tendințe globale sunt acceptate pe scară largă ca fiind factori care contribuie la acest fenomen:

  • Lipsa de inovare și adoptarea întârziată. Sângele vital al oricărei industrii este cercetarea și dezvoltarea (C&D). Cu toate acestea, beneficiile cercetării și dezvoltării sunt pe termen lung, în timp ce costurile apar în prezent. Această neconcordanță este nepotrivită pentru activitatea bazată pe proiecte în care operează industria construcțiilor, astfel încât C&D a primit mai puțină atenție aici decât în alte industrii.
  • Procese informale sau rigoare și consecvență insuficiente în executarea proceselor. Procesele adoptate în mod obișnuit de companiile de construcții sunt în mod normal lipsite de maturitate. Companiile par adesea să pună un accent mai mare pe definirea produsului final decât pe planificarea procesului de construcție propriu-zis.
  • Transferul insuficient de cunoștințe de la un proiect la altul. Deși fiecare proiect de construcție va avea propriile sale caracteristici unice, procesele de construcție în sine se repetă în esență de la un proiect la altul. Prin urmare, lecțiile învățate dintr-un proiect ar putea fi adesea aplicate în mod util la proiectele ulterioare. Cu toate acestea, puține companii au instituționalizat un astfel de proces. Prin urmare, experiența anterioară se pierde adesea, iar proiectele continuă să se bazeze în mare măsură pe expertiza managerului de proiect individual.
  • Monitorizarea slabă a proiectelor. O problemă conexă este monitorizarea slabă a proiectelor, în comparație cu alte industrii. În multe industrii de producție, de exemplu, operațiunile sunt urmărite în permanență și se colectează cantități mari de date. În acest fel, dacă ceva nu merge bine, un producător de automobile, de exemplu, poate identifica rapid cauzele profunde și poate pune în aplicare remedii imediat și eficient. Puține companii de construcții sunt înființate în acest mod.
  • Prea puțină cooperare între diferite funcționalități. Procesul de construcție convențional este, în general, secvențial, reflectând contribuția proprietarului proiectului, a proiectanților, a constructorilor și a furnizorilor cheie în diferite etape ale proiectului. Această configurație militează împotriva unei planificări sofisticate a construcției. În mod ideal, cunoștințele tuturor părților interesate de-a lungul lanțului valoric ar trebui să fie exploatate pe deplin încă de la începutul procesului de proiectare și planificare, dar acest lucru este rareori ușor sau chiar posibil în cadrul acordurilor
  • Colaborare redusă cu furnizorii. Pentru mulți antreprenori mari, strategia de achiziție implică relații pe termen lung cu furnizorii cheie; cu toate acestea, deciziile finale sunt adesea luate ad-hoc, de la proiect la proiect. Problema este și mai gravă în cazul companiilor de construcții mai mici, unde achizițiile se bazează aproape exclusiv pe proiecte.
  • Cultura conservatoare a companiei. Industria construcțiilor funcționează într-un mediu oarecum tradițional și, în general, păstrează o cultură corporativă conservatoare. Percepția larg răspândită este, pe bună dreptate, că societățile de construcții nu sunt suficient de progresiste sau orientate spre viitor.
  • Deficitul de tinere talente și de dezvoltare a oamenilor. Imaginea pe care oamenii o au despre industria construcțiilor ca angajator este una relativ slabă, cu o diversitate de gen inadecvată și cu o siguranță redusă a locurilor de muncă (din cauza naturii ciclice a activității). Prin urmare, companiile din domeniul E&C se luptă adesea să atragă recruți talentați în rândul forței de muncă. În raport cu companiile din alte industrii, companiile de construcții se angajează mai rar și mai puțin

Modul 1 - rezumat în 10 puncte (învățăminte cheie)

Mergeți la partea următoare